Cum se transmite o veritabilă cultură a libertăţii morale, civice şi economice? În ce fel se raportează spaţiul public românesc la criza valorilor din Europa? Care este rolul Ortodoxiei la începutul secolului XXI? Ce înseamnă secularizarea pentru instituţia familiei sau forurile de educaţie? Cum se prezintă Biserica într-o eră a transparenţei mediatice, a revoluţiei moravurilor şi a pluralismului ideologic? Plecând de la aceste întrebări, autorul ne oferă în câteva dense Elegii conservatoare un diagnostic teologico-politic care intersectează verticala creştinismului patristic cu orizontala liberalismului clasic occidental.

321 p., Colecţia UNIVERSITAS, seria THEOLOGIA SOCIALIS 4.

Din cuprins: Reinventarea elitei ▪ Decesul pedagogiei ▪ Arta alternativă ▪ Declinul demografic european ▪ Radicalismul islamic şi cultura libertăţii ▪ Canonul şi vestitorul Ortodoxiei ▪ Novus Adam ▪ Pilat din Pont şi drama politicii ▪

Crizele istoriei recente au produs măcar două concluzii simetrice: aceea că ateismul nu poate deveni crez public şi că religia e infinit mai mult decît o dimensiune discretă a existenţei private. Mihail Neamţu reafirmă oportun locul natural al culturii credinţei în viaţa Cetăţii şi o face, cum ne-a obişnuit, cu har, inteligenţă şi stil. Contextualizate global, paginile acestei cărţi pun România în lumina vie a optimismului critic.

Marius LAZURCA

Ambasadorul României la Sfântul Scaun, Vatican

ECOURI CRITICE

Cartea poate fi citită, sans doute, ca propedeutică la pragmatica tradiţiei. Însă nu o tradiţie gândită ca trecut pur şi simplu sau ca enorm florilegiu muzeal. De fapt, o asemenea raportare la tradiţie nu poate semnala decât propriul fiasco hermeneutic. Departe de a fi o dimensiune revolută, un clasor de valori fosilizate, tradiţia e, înainte de toate, rânduială, dispunere, aşezământ, adică datul, premisa constituirii culturale a oricărei persoane. Nu vechimea dă prestigiul tradiţiei, ci caracterul ei originar, fondator, pre-mergător în raport cu libertatea omului. De aceea, conservatorismul nu trebuie confundat cu obstinaţia pasesită sau cu fetişismul perucilor teatrale. Conservator e cineva care, la ceasul delirului revoluţionar sau în plină agonie a cutumelor, refuză să-şi anuleze memoria, chipul şi umanitatea. Asta nu înseamnă că gândirea conservatoare anatemizează orice detentă inovatoare, pledând tenace pentru imobilism şi reverie arhaizantă. Plasticitatea şi prospeţimea sunt, în fond, ingrediente ce intră în reţeta continuităţii tradiţiei.

VALENTIN STÂNGĂ, Dilema Veche (iunie 2009)

Argumentele și interpretările propuse de Mihail Neamţu trezesc frămantări adânci în conştiinţa cititorului de orice vârstă, orientare politică sau convingere metafizice. Cartea ni se propune, aşadar, ca antidot împotriva resemnării. De altfel, autorul dedică această culegere de eseuri acelor „cetăţeni responsabili, dornici să își asume rolul de spectatori angajaţi într-un loc care poate părea uneori «cetatea tuturor fărădelegilor»". Plasarea cadrului dezbaterii la nivelul superior al „valorilor permanente" reprezintă o marcă esenţială a scrisului lui Mihail Neamţu. Prin urmare, Elegiile conservatoare joacă rolul unui îndrumar indispensabil spre taina denumită de Bernanos „cea mai înaltă formă de speranţă».

COSMIN VICTOR POPA, Idei în Dialog (iulie 2009)

Chiar dacă proiecţiile asupra viitorului sunt adesea îngrijorate și îngrijorătoare, rămâne mereu soluţia personală, care, fără să fi e una egoistă sau egolatră, străbate întreaga scriitură a lui Mihail Neamţu.

Paul SILADI, Renaşterea, nr. 6/2009, p. 7.

Mihail Neamţu propune şi o evaluare a priorităţilor creştinismului contemporan, o viziune de ansamblu care să depăşească stupidele conflicte nombriliste şi să confere ortodoxiei universalitatea refuzată de „multiculturalismul" dominant: discuţia publică asupra „creştinismului UE", problemele socio-politice generate de prelungirea comunismului, îngrijorarea pentru ascendenţa islamismului radical şi a nihilismului occidental. Coborând teologia „la firul ierbii", în câmpul defrişat spiritual al lumii globalizate, Mihail Neamţu ne îndeamnă să privim lucrurile cu ochelarii creştinului inteligent, deschis şi responsabil. Elegiile conservatoare reprezintă un studiu al moravurilor omului recent, dar şi un manual de supravieţuire într-un timp care pare uneori că şi-a pierdut busola.

ADRIAN ROMILA, Revista 22 (14 iulie 2009).

Mihail Neamţu face legătura între versantul creştin-democrat şi cel conservator. (...) Religia, demnitatea umană, familia, memoria, proprietatea sunt punctele pe care textele sale le adună într-un nou canon. (...) Vocaţia polemică a teologului este pusă în serviciul unei credinţe politice opuse, programatic, stângii culturale şi intelectuale.«Reacţionar» şi incorect politic, Mihail Neamţu alege să apere centrul, în contra curentului.

IOAN STANOMIR, Idei în Dialog, V.9 (septembrie 2009).

Mihail Neamţu reuşeşte, inclusiv prin scriitură, să aducă alături teologia elitelor – căreia-i este unul dintre cei mai acerbi apărători – şi comunicarea şi cordială a faptelor care constitutie firescul discret al mărturisirii. Compactă doar în jurul idelor centrale, cartea deschide de fapt orizonturi nebănuite, agerimea argumentaţiei ca şi aceea a construcţiei teologale îmbiind la lectură. Ea (...) aduce cu sine suflul teologiei angajate în disputa imediată, de media, preocupată inclusiv de constrcuţii formale elocvente, de elocinţe muşcătoare. (...) Centrul de greutate se mută spre teologia politică, desigur una dintre cele mai rare expresii ale teologiei româneşti moderne, exprimând cu simplitate lucruri adeseori posibil de descoperit şi în alte tratate, zise de specialitate, construite şi comunicate greoi. Teme notorii, care au cu sine sâmburele unor teze de doctorat, să zicem, sunt punctate cu farmec, incitând la aprofundare.

Pr. Conf. Univ. CONSTANTIN NECULA, Revista teologică, serie nouă, an. XIX (91), iulie-septembrie, 2009, p. 200-201.

Mihail Neamţu este precum apa de Borsec: marcă deja înregistrată şi cu numeroase recunoaşteri interne şi externe.

LAJOS NOTAROS, Revista Familia, Septembrie, 2009, p. 96.